SCRISOARE DESCHISA CATRE MOS CRACIUN

"Când renii tai o să belească ochii speriați in tehnologie, tablete și aplicații, pe noi ne găsești în stațiile de taxi, gata să te ajutam fara să îți luam haina de pe tine."

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

Dragă Moșule,

Am auzit că tu poți face posibil imposibilul, așa că, în lipsă de soluții am ajuns să îmi încerc șansa cu tine. 

Anul ăsta de Crăciun te rog să ne ajuți, pe colegii mei și pe mine, să ne regăsim identitatea profesională și unitatea de care se pare că avem nevoie pentru a ne putea păstra profesia pe care am ales-o și pe care o iubim.

Te rog de asemenea să le spui și ăstora de se joacă total neinspirat cu destinele noastre și ale familiilor noastre, că răbdarea noastră începe să semene cu profesionalismul lor politic și administrativ. Practic, aproape că lipsește.

Noi am fost cuminți până acum, așa că, teoretic trebuie să primim ce ne dorim. Nu de alta, dar am auzit de unul, cică îi zice „Grinch”, cred că dacă nici acum nu ne bagă nimeni în seamă, vom începe să colaborăm cu el.

Nu avem lapte și prăjituri, dar te putem ajuta, așa cum am făcut-o și până acum, cu livrarea cadourilor și cu voie bună… că vorba ceea, „doar o dată e Crăciunul”. Când renii tăi o să belească ochii speriați în tehnologie, tablete și aplicații, pe noi ne găsești în stațiile de taxi, gata să te ajutăm fără să îți luăm haina de pe tine!

Așteptăm cu nerăbdare să treci pe la noi! Semnează, Taximetrel Bucurescu (Taximetrist cu minte. Până acum… )

Sursa aici