PROIECT GUVERN: SE MODIFICA LEGEA TAXIMETRIEI

Doua sunt problematicile care vor fi luate in discutie pe aceasta noua modificare legislativa.

Dupa aproape zece ani de la implementarea legislatiei privind modalitatea de obtinere a certificatelor de calificare profesionala, guvernatii au ajuns la concluzia ca aceasta nu mai corespunde legislatiei europene si vor modificarea modificarii.

„Nepotrivita si fundamental diferita” fata de cerintele actuale ale legislatiei europene.
Aceasta este sintagma care a determinat Guvernul, prin Ministerul Transporturilor, sa modifice Legea Taximetriei.

Doua sunt problematicile care vor fi luate in discutie pe aceasta noua modificare legislativa.

Una se refera la neconcordantele existente pentru a obtine autorizatiile de taxi si de transport pentru societatile comerciale, care sunt obligate la autorizare sa prezinte autoritatii certificatul de calificare profesionala al unui manager de transport.

A doua face trimitere la cazierul judiciar, document necesar pentru admiterea la cursurile de pregatire profesionala ale managerilor de transport si taximetristilor.

Existenta unui manager de transport care sa conduca „permanent si efectiv” activitatea unei societati comerciale care desfasoara activitati de transport si certificatul sau profesional este una din conditiile necesare la acordarea sau prelungirea autorizatiilor pentru societatile care desfasoara activitati de transport in regim de taxi si de inchiriere, dar si pentru cele care desfasoara activitati de transport de marfa si de persoane intern si international.

Pentru pregatirea profesionala a managerilor de transport din taximetrie, se vor introduce noi norme de pregatire profesionala si implicit tematica va fi diferita de cea a managerului de transport marfa sau persoane actuala.


survey tools

Iata textul legislativ de intentie a modificarilor pe Legea Taximetriei:

ORDONANŢĂ
pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
În temeiul art. 108 alin.(4) din Constituţia României, republicată, şi al art. 1, pct. VII, poziţia 4, din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă:
Art. I. – Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică , după cum urmează:
1. La articolul 9, alineatul (1), litera c), punctul 1, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„1. copie de pe certificatul de competenta profesională pentru managerul de transport în regim de taxi și închiriere, eliberat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului transporturilor, pentru transportatorul persoană juridic – sau asociație familială;”.
2. La articolul 26, alineatul (1) după litera d) se introduce o nouă literă, litera e) cu următorul cuprins:
“e) să nu aibă mențiuni în certificatul de cazier judiciar.“
3. La articolul 27, alineatul (3) litera c) va avea următorul cuprins:
“c) certificat de cazier judiciar în care să nu fie înscrise mențiuni,“
Art. II – În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe, Ministerul Transporturilor adoptă prin ordin al ministrului transporturilor norme privind pregătirea și atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere.
Art. III – Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

În prezent Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, prevede, la articolul 9 alineatul (1) litera c) punctul 1. faptul că în vederea eliberării autorizației pentru trasport în regim de taxi, solicitantul persoană juridică sau asociație familială trebuie să depună la autoritatea emitentă “copie de pe certificatul de competență profesională a persoanei desemnate, definita în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

Ordonanța de urgență nr. 109/2005 este în prezent abrogată și înlocuită de Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare. Obiectul acestor două acte normative l-a reprezentat și îl reprezintă activitatea de transport efectuată cu vehicule sau ansambluri de vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone sau cu autovehicule cu o capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, constituind cadrul de aplicare la nivel de lege pentru Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier.

Activitatea de transport de persoane în regim de taxi sau de închiriere nu a fost și nu este acoperită de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 sau de cele ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, trimiterea din Legea nr. 38/2003 la acesea fiind nepotrivită. Conform Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, sintagma ”manager de transport” este cea definită în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, adică persoana care conduce permanent și efectiv activitatea de transport cu vehicule grele.

Practic, managerilor companiilor de taximetrie li se solicită în vederea eliberării autorizației de transport în regim de taxi, prezetarea unor certificate de competență profesională specifice transporturilor interne sau internaționale cu autobuze și autocare. Gama de cunoștințe dobândite în urma cursului de pregătire profesională a managerilor de transport conform Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere corespunde parțial necesităților de cunoaștere ale managerului companiei de transport în regim de taxi. Există subiecte comune ambelor profesii (drept fiscal, dreptul muncii, gestiunea economică a companiei de transport etc.) însă aspectele specifice transporturilor în regim de taxi rămân fundamental diferite de cele privind transportul cu autobuze și autocare.

O altă prevedere problematică la aplicare este cea a lit. c) de la alin. (3) art. 27 din Legea nr. 38/2003. Aceasta pevede că “Pentru a putea urma cursurile de pregatire profesionala, conducatorii auto solicitanti vor prezenta urmatoarele documente: (…) c) cazierul judiciar“ fără a preciza nicio condiție a cărei îndeplinire este demonstrată prin cazierul judiciar – oricine poate prezenta un cazier judiciar.

Proiectul propus crează temeiul legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere.

Privitor la cazierul judiciar, proiectul introduce condiția ca practicanții profesiei de taximetrist să nu aibă mențiuni în cazierul judiciar, fapt ce vine în sensul asigurării siguranței cetățeanului și a practicării profesiei în mod onorabil și legal.

Asadar, schimbarile preconizate vor fi:
Se va introduce o noua denumire – manager de transport in regim de taxi si de inchiriere, si se va elabora tematica unor cursuri de pregatire profesionala pentru acestia, care va fi diferita fata de actualele cursuri de pregatire profesionala ale managerilor de transport de marfa si de persoane cu autocamioane, microbuze sau autocare.

Centrele de pregatire profesionala din transporturi vor trebui sa isi modifice sistemul informatic.

Pentru a putea participa la cursurile de pregatire profesionala, managerii de transport in regim de taxi si de inchiriere vor trebui sa prezinte, pe langa documentele necesare, certificatul de cazier judiciar care nu va trebui sa aiba in interiorul sau niciun fel de mentiuni.

Aceasta regula se va aplica si actualilor sau viitorilor taximetristi.

Cu toate ca in nota de fundamentare Guvernul sustine ca aceste masuri nu vor avea un impact social, credem ca sute, chiar mii de taximetristi nu vor mai putea practica taximetria.

Afectati vor fi si cei constituiti ca PFA si care desfasoara activitatea independent.
Acestia nu vor mai putea detine sau sa-si prelungeasca autorizatiile de transport si de taxi.
O simpla amenda penala sau o fapta care este inscrisa in mentiunile din cazierul judiciar va duce la imposibilitatea de a prezenta autoritatii certificatul de pregatire profesionala (atestatul), acesta fiind una din conditiile care stau la baza eliberarii sau prelungirii acestor autorizatii.

Singura posibilitate de mentinere in activitate a managerilor de transport sau a taximetristilor care au inscrisuri in cazierul judiciar va ramane prevederile Codului Penal, care da posibilitatea, in urma unei cereri facute instantei unde a fost condamnat, la stergerea faptei inscrise in certificatul de cazier judiciar.

text_proiect jpg

Conform legislatiei, proiectul de modificare se afla in dezbatere publica timp de 30 de zile. Pentru a trimite propuneri cu privire la acest subiect, puteti accesa pagina Ministerului Transporturilor aici. Regulamentul Ministerului Transporturilor cu privire la aceste propuneri il puteti consulta aici.

Succes!