OPINIE DESPRE PROTEST

DISTRIBUIȚI
Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ

Cătălin Stavarache

DE PROFESIE...OM !
Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ

Ultimele postari ale lui Cătălin Stavarache (vezi toate)

Consider că după experiențele acumulate de-a lungul anilor, deloc puțini, am dreptul la opinie.

După toate câte am îndurat, am dreptul la opinie și pentru faptul că aleg să rămân taximetrist.

Am dreptul să spun ce cred și ce doresc despre mine, despre tine, despre noi sau despre ei. Opinie spusă de unul care știe despre ce vorbește. Spusă de unul care simte, trăiește, participă, și mai ales, înțelege.

Din nou, în lumina protestelor, sătul de păreri neavenite despre munca mea, caut să înțeleg ce anume îi motivează pe unii să critice fără a şti exact despre ce vorbesc. DE CE consideră că eu ar trebui să fiu aşa cum consideră ei?

CE ȘTIU EI?! ȘTIU că taximetristul prestează un serviciu de utilitate publică. La fel şi stâlpul de iluminat. Știu că are salariu sau plan, sau că e mașina lui și licența închiriată, sau că e stăpân pe afacerea lui. Dar el, clientul, e stăpân.

Plăteşte… bani munciți cu greu. Că dacă nu-i convine, are de unde alege. Alege prost însă. Alege nicicum, alege pentru acum. Alege doar ceea ce vrea, fără să-i pese. Mâine, mai vedem…

Mai știu că viața lor, ca și a mea, e o mizerie pentru că trebuie să muncească. Ferească Sfântul Pafnutie să le spun că îmi place ceea ce fac! Dacă lor nu le place munca lor, doar fac pe deşteptul. Sau mă mint singur, de prost ce sunt. E așa cum spun ei: le știu pe toate.

Dar e ceva ce NU știu ei.

Am fost în tabăra „firmelor”. La prima firmă unde am lucrat, eram mereu pe punctul de a da flash-uri oricărui coleg și gata să le spun tuturor celorlalți că au ales greşit când au decis să nu-mi fie colegi. Proştii!!! Dacă au fost deştepți nu ştiu, m-am ferit de ei să nu aflu. La a doua firmă, am avut o revelație când am asistat la prima şedință: „Eu sunt o femeie deschisă!”, zicea „duamna”, de sub mopul înmuiat în tuşul violet care i s-a lipit de scalp, „…dacă vreți, aduc o pătură şi mâncăm aici!”.

Imaginea de atunci o văd altfel acum: putea mânca fără ca eu să cheltuiesc vreun leu, dar nici sătulă n-avea cum să rămână. Atât de sărac eram pentru că  altceva nu aveam de oferit. Am achiesat să nu o vorbesc pe la colțuri. Mereu pe partea carosabilă, eu! Multe de spus, din amintiri. Multe de făcut cu cei cărora le sunt comune aceste amintiri.

Ce am învățat de-a lungul anilor? Să fiu eu, oriunde. Mândru de ceea ce fac, de munca mea. Umil în fața celor care sunt oameni. Departe de cei care mă vor o victimă. Stăpân pe timpul meu. Liber să fiu EU! Iar EU sunt mândru zilele astea de oamenii cu care m-am găsit aproape, deşi am tot fugit. Pregătit să ascult, să înțeleg, să sprijin și să susțin oameni cu care, hei(!!!)… am atâtea lucruri în comun.

Am început din nou să-mi apreciez colegii mai presus de punctele de vedere diferite, de alegerile pe care le face fiecare în dreptul lui, de compania la care lucrează sau dispeceratul cu care colaborează. 12 ore din zi trăim la fel. Facem aceleaşi lucruri, ne câştigăm existența muncind la fel. Nu va mai fi zi în care să nu îmi respect colegii, și nu e vina mea dacă mă înşel. E vina celui care crede că m-a înşelat. El e unul, noi suntem toți!

Pentru că atâta timp cât fiecare la locul lui îşi face treaba cât poate de bine, câtă vreme ne respectăm ca oameni și colegi, nimic nu e pierdut. Dincolo de orice firmă, oraş, lege, noi suntem taximetrişti. Vino tu de oriunde în Bucureşti şi mă vei găsi gata să te ajut! Realizează însă un lucru simplu: fără mine și fără tine, dragul meu coleg, nimic nu se întâmplă. Și nici fără tine, dragul meu client.

Am protestat. M-am simțit parte dintr-un grup de oameni care sunt pe punctul de a ceda și a trece în tabăra adversă. Am simțit însă ceva care îi ține locului. Ceva care îi determină să nu renunțe la colantul galben, stația de emisie-recepție, antenă, casetă taxi, aparat de taxat. Sper ca acel ceva să fie tradiția, pe lângă multe alte lucruri pe care ei, cei care ne judecă, nu le știu.

Sincer, m-aş simți al nimănui să stau cu ochii într-o aplicație și să-mi petrec timpul făcând bani.

Pentru că timpul și banii se duc. Însă noi trebuie să rămânem oameni. 

Distribuie articolul prin: