NIMIC NU VA MAI FI CA INAINTE: UBER, INTERZIS DE AZI LA CLUJ

5

Comunicat de presă

După 2 ani și jumătate de luptă, azi s-a câștigat bătălia cea mare. Curtea de Apel Cluj a pronunțat hotărârea definitivă și executorie prin care a dispus încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de UBER constând în furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentaţiei prezentate de furnizori şi a stării autovehiculului, precum şi în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicaţia UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza Municipiului Cluj Napoca. Prin urmare, UBER nu mai poate funcționa în Cluj-Napoca începând cu data de 25.04.2019. În situația în care UBER nu se va conforma dispozițiilor acestei decizii pronunțate de către instanța judecătorească, există deschisă calea executării silite prin intermediul executorului judecătoresc putându-se aplica penalități de întârziere pentru fiecare zi în care nu se respectă hotărârea judecătorească.

În toată perioada de timp în care acest proces s-a aflat pe rolul instanței, au fost administrate probe cu interogatoriul, martori și înscrisuri din toate rezultând că activitatea desfășurată prin intermediul serviciilor UBER este una nelegală în raport de prevederile legislative în vigoare și care creează concurență neloială față de operatorii de transport autorizați. Mai mult decât atât, între timp a fost soluționată o cauză similară și de către Curtea de Europeană de Justiție (C-434/2015) în care aceasta a calificat serviciile UBER ca fiind servicii de transport public de persoane care trebuie să fie supuse regulilor de autorizare și funcționare prevăzute de către legislația națională pentru transportul de persoane pentru a putea fi desfășurate în mod legal.

Această hotărâre judecătorească a venit să confirme pe de o parte soluția dată pe fondul cauzei și pe de altă parte, reflectă eforturile susținute ale societății de avocați ”Câmpan Țimonea” pentru a obține câștig de cauză.