LICA NEAGU, PRESEDINTELE CAMEREI TAXIMETRISTILOR CONSTANTA: HOTII AU AJUNS SA SE ASCUNDA IN SPATELE ACESTEI LEGI

Lică Neagu, preşedintele Camerei Taximetriştilor din Constanţa, a vorbit în cadrul unui interviu acordat reporterilor ZiuadeConstanţa despre criteriile care trebuie îndeplinite pentru a obţine autorizaţia de taxi, tipurile de şoferi care se află în trafic, câţi au dosare penale sau ce fel de conduită ar trebui să aibă un taximetrist în relaţia cu clientul.

Puţini oameni ştiu că, dacă te urci pe scaunul din faţă al autoturismului, şoferul de taxi riscă o amendă de 400 de lei dacă nu sesizează persoana să se urce pe bancheta din spate. Astfel, potrivit legislaţiei în vigoare, scaunul de faţă se ocupă de către client dacă bancheta din spate este ocupată de alte persoane.

De asemenea, Lică Neagu doreşte să reînvie un proiect mai vechi, prin care o staţie să fie dusă la Poliţia Naţională, mai precis la municipală, şi care să ţină legătura permanent cu şoferii din trafic, care pot sesiza dacă sunt agresaţi în timpul programului sau dacă văd vreo infracţiune. Este mult mai rapid să transmiţi prin staţie atunci când eşti martor la o tâlhărie sau o tentativă de viol. De aceea, el doreşte ca acest protocol cu poliţia să fie unul de lungă durată.

„Tariful de la Constanţa este rezonabil”, susţine Lică Neagu, făcând precizarea că este stabilit în funcţie de salariul minim pe economie de la momentul calculării, mai precis 1.450 de lei, spunând că dacă s-ar face o recalculare la 1.900 de lei minimum pe economie, tariful ar urca la 3,5 lei. Comparaţia cu Bucureşti este făcută în necunoştinţă de cauză, pentru că sunt alte criterii luate la calcul.

Care sunt principalele criterii pe care trebuie să le îndeplinească un taximetrist pentru a fi în legalitate?

Dacă ne referim la taximetrist ca persoană, pentru că aici este un cumul de factori, trebuie să aibă atestat profesional, care se obţine ca urmare a unui curs, pe care îl desfăşoară la un furnizor de formare profesională. Pentru a dobândi atestatul profesional şi pentru a putea fi primit la curs, trebuie să întrunească condiţiile următoare: vârstă minimă 21 de ani, cazier curat, minimum doi ani de când are permis de conducere. Să nu aibă permisul suspendat pentru alcool, să fi făcut puşcărie pentru fapte antisociale. În momentul în care i s-a admis dosarul, dă examen, a luat atestatul. Pentru angajare, trebuie să aibă documentele abilitate şi apoi să dea bătaie pentru activitatea de taximetrist.

Ca să deţii o licenţă taxi, vorbim de prima etapă. În 2003, când s-a făcut selecţia de dosare, atunci era un pionierat, au venit la mine cei din Camera Deputaţilor şi alte autorităţi, iar legea a ieşit cum am vrut. Cei deştepţi ştiu să se adapteze la ce este nou. Am participat la crearea Legii Taximetriei. Le spuneam tuturor să intre în legalitate, să îşi ia licenţe. Am creat nişte criterii foarte elastice. Se depunea un certificat de înmatriculare şi puteau să îşi cumpere maşină în termen de 6 luni. Puţini au înţeles asta. S-au trezit la un moment dat că locurile s-au ocupat, iar cei care lucrau au rămas pe dinafară, şi au devenit prestatori.

Să revenim… eu, care eram proprietarul a 50 de licenţe, m-am trezit cu 50 de taximetrişti, care au venit, cum au spus ei, “sclavi pe plantaţie” sau, cum tot ei spun, “măgari angajaţi”. Tot eu, la modificarea legii, în 2007, să inventez o formulă să se poată cesiona, cu soluţia de divizare. Vreau să dau o parte din licenţe, din societatea-mamă facem două-trei societăţi. Acolo spune în lege că trebuie să se facă un audit financiar. Au venit unii cu nişte scoruri, de 2.000 de euro. În 2010, am venit cu o altă idee, când s-a modificat legea, să se poată cesiona către şoferi. De aici au apărut şoferii piraţi. S-au dus la notar, şi-au făcut actele şi apoi au mers la Primăria Constanţa (n.r. de unde se eliberează licenţele) pentru a lua licenţe. Tranzacţionarea se face prin cesionare, iar la rândul lui, şoferul trebuie să îşi facă un PFA sau o societate comercială. Sunt costuri mici ca PFA.

Unde ar trebui să se adreseze persoanele înşelate de „falşii taximetrişti”?

Poţi suna la Poliţia Locală şi la Primăria Constanţa. Dar, cel mai simplu, la dispecerat, dar şi în presă! Presa este mediul de impact social. Voi transmiteţi mesajul. Eu, oricât de multe măsuri aş lua, rămân în curtea noastră, dar impactul este de la voi. Au fost şoferi care au fost daţi afară.

Una din cele mai mari dezavantaje ale modificării legislaţiei este faptul că a dispărut din 2007 recomandarea din partea Camerei Taximetriştilor ca document ce stătea la baza angajării. Avocaţii au barouri, medicii au Camera Federativă a Medicilor, notarii la fel. Ei îşi organizează activitatea. La noi s-a aruncat totul în curtea organelor, dar care sunt foarte puţine în comparaţie… noi suntem 60.000 de taximetre. Câte organe trebuie să stea pe urma noastră ca să poată urmări activitatea fiecăruia?

Există în lege o prevedere care spune că orice dispecerat este obligat să transmită la Primărie toate rezilierile. Dacă dispare un document care a stat la baza autorizării, dispare şi autorizaţia.

Aveţi cunoştinţă de existenţa unor taximetrişti cu condamnări definitive?

Nu, pentru că este ilegal! Sunt două aspecte. Eu, ca să pot să particip la orice discuţie, sunt jurist. Din punct de vedere juridic, el poate fi condamnat, iar dacă nu are restricţie poate să desfăşoare activitatea. Acolo spune în cazier dacă are sau nu. Dacă nu există interdicţia şi judecătorul nu a spus că nu poate fi taximetrist, prin hotărâre judecătorească, poate să desfăşoare.

Printre altele, un taximetrist face şi un curs de etică – acum cursurile se fac pe repede înainte. Comportamentul e important, când te vede cu bagaj, el trebuie să pună bagajul în portbagaj. Când s-a urcat în maşină – care, în afară de confort, trebuie să aibă un miros plăcut, de parfum – ,taximetristul trebuie să fie nu în şlapi, bermude, ci în pantalon lung şi cămaşă sau tricou şi să aibă o ţinută politicoasă. Nu are voie să fumeze în maşină, nu are voie să dea drumul la muzică fără permisiune. Eu, când mai făceam taximetrie, am făcut nişte teste. Am făcut un CD cu muzică clasică, de relaxare, şi lăsam la toată lumea. O singură persoană mi-a cerut manele, în rest am rămas impresionat de cât de multă lume apreciază acest gen muzical. Mai ofeream CD-uri cadou. La un moment dat, s-a urcat o doctoriţă care era măritată cu un italian. El vorbea la telefon, era finalul melodiei şi apoi a urmat Pavarotti, iar cei doi au discutat despre asta. Impactul emoţional a fost de partea mea, pentru că italianul se lăuda că se plimbă cu un taximetru şi acolo nu se ascultă aşa ceva în maşină.

Un taximetrist nu trebuie să sufoce un client sau o clientă. Se pedepseşte. Îţi dau exemplu din experienţa mea. Primele două facultăţi le-am făcut în taxi: filozofia şi psihologia. Dacă vrei să abordezi o femeie, abordarea directă nu e OK. De exemplu, spui „vai ce cald e” şi ea poate răspunde. Când nu spui nimic şi te porţi elegant, atunci sunt şanse ca persoana opusă să te abordeze. Legea spune că scaunul din faţă se ocupă după ce sunt ocupate cele din spate. Şoferul poate fi amendat dacă are o singură persoană în faţă şi bancheta din spate să fie liberă cu suma de 400 de lei. Poate să nu te avertizeze şi să îţi iei o sancţiune…

Citiți tot materialul de pe ziuadeconstanta.ro aici