EU VAD, AUD SI SPUN!

"Contează foarte mult faptul că înainte de a fi taximetrist, sunt un om care dedică timp şi energie altui om"

DISTRIBUIȚI
Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ

Cătălin Stavarache

DE PROFESIE...OM !
Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ

Ultimele postari ale lui Cătălin Stavarache (vezi toate)

„Nu mă interesează viața personală a taximetristului, eu plătesc un serviciu şi vreau să fiu respectat! Aveți aparat de taxat şi vreau restul corect!”

„Mergem pe aparat, nu?”; „Tariful e cel afişat pe ușă?”; „Aveți tarif normal?”; „Sper că nu sunteți de-ăla cu manevre la aparat, ştiți ce zic…”; „Zdrențele astea mi-au cerut… fără 50 n-a vrut niciunul să mă ducă”; „Când ai nevoie de un taxi, greu găseşti unu’ să fie corect”…

Ca şi taximetrişti, de câte ori nu ați citit asta în mediul virtual, fix aşa sau nuanțat, ori scris sub o altă formă?

Abordările sunt infinite şi nu spun nimic despre tine ca şi taximetrist, nici despre meseria ta sau felul în care ştii să munceşti, ci spun multe despre experiențele pe care clientul, fără ca tu să ştii sau să fii implicat în vreun fel, le-a avut cu „alți taximetrişti”.

Un studiu efectuat de psihologi pe întreaga suprafață a Terrei, acolo unde au avut acces şi au putut să-şi  atingă scopul, care a cuprins oameni din diferite țări, culturi, orientări religioase… mă rog, toate categoriile şi clasele sociale, nivel de cultură ş.a.m.d., a relevat un lucru care se foloseşte ca bază pentru cursurile de comunicare între prestatori de servicii, comercianți şi nu numai, şi clienți.

Scopul: în ce fel recomandă oamenii un serviciu prietenilor, cunoştințelor, sau atunci când sunt întrebați de către necunoscuți.

Mie unul mi s-a părut uimitor să aflu că oamenii sunt capabili să repete povestind de 20 de ori experiențele proaste, nedorite, pe când cele de vis, sau măcar cele care au decurs conform aşteptărilor, de maxim 5 ori. Nu crezi ce zic eu aici, sau ce cred eu că au spus oamenii care s-au ocupat de studiul cu pricina?

Demonstrația e simplă: gândeşte-te că te rog să-mi recomanzi un medic bun. Greu…așa-i? Sau un zugrav, ori un profesor…  sau un ziarist. Poți cu uşurință?

Acum îți spun că am întâlnit un nemernic de medic, un zugrav bețiv, un profesor care nu-şi ținea cursurile până la capăt căutând să-ți „vândă” meditații pentru copilul tău, iar ziariştii vând articolele care se cumpără, nu au cum să educe opinia publică, câmpurile de maci nu sunt interesante decât dacă conțin un cadavru – ar fi bombă să fie al Elodiei…deja sună a fantastic…

Văzând lucrurile din această perspectivă, am realizat faptul că acest curent împotriva taximetriştilor este evident influențat de către cei care investesc în alte servicii paralele și se adresează oamenilor care sunt nemulțumiți de serviciile noastre.

Strategia lor e simplă: intră în piață făcând reclamă serviciilor mult mai ieftine și a calității serviciilor lor, pe de o parte, iar pe de altă parte caută să scoată în evidență comportamentul neprofesionist al unora dintre noi, cât pe cel al piraților care împânzesc locurile de interes public şi care n-au nimic a face cu meseria asta!

Dar… cine aruncă cu noroi, se murdăreşte pe mâini, nu? Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra realității, în timp am întrebat clienții despre părerea pe care o au despre taximetrişti.

De reținut faptul că lucrez şi „cu strada”, şi „la comandă”, deci părerile nu sunt uniforme sau unidirecționale. Astfel încât, am realizat că acei clienți care preferă să găsească un taxi în stradă, sunt mult mai porniți şi motivați să povestească întâmplările negative, plecând de la nenumăratele refuzuri de care s-au lovit. Am ascultat, am argumentat explicând de ce şi cine îi tratează astfel, i-am asigurat că regret să aflu că un client poate avea o părere atât de neagră despre meseria pe care eu o iubesc, i-am încurajat să facă comenzi din timp, pentru că e de preferat să piardă 10 minute aşteptând un taximetrist care vine la comandă decât să fie refuzat în fel şi chip.

La finalul cursei am mulțumit şi le-am urat „O zi bună!”. Cei care preferă să folosească centralele telefonice sau aplicațiile, în majoritate sunt mulțumiți. Motiv pentru care am tot povestit la rândul meu despre partea negativă a lucrurilor. Inutil, ei inversează procentajul de mai sus, evitând să-mi dea dreptate.

Dar! Contează foarte mult faptul că salut eu primul. Contează foarte mult faptul că întreb dacă are vreun traseu preferat pe care să-l urmez pentru a ajunge la destinație, contează foarte mult faptul că maşina e curată, contează foarte mult faptul că volumul stației de emisie-recepție sau cel al radioului este la un nivel normal cât să nu îi amestece gândurile, contează foarte mult faptul că evit să vorbesc la telefon, contează foarte mult faptul că adopt un comportament calm şi civilizat în trafic, dându-i astfel sentimentul de siguranță și liniştea de care orice om are nevoie în oraşul ăsta.

Contează foarte mult faptul că înainte de a fi taximetrist, sunt un om care dedică timp şi energie altui om.

Nu! Nu mă văd şeful clientului, ci îi ofer serviciul meu. Pentru că asta înseamnă taximetria, din punctul meu de vedere. Eu împart o bucată din viața mea cu fiecare client în parte. Acum, scriind toate astea, v-am dedicat timp vouă, colegilor mei, iar voi mie, citind. Mulțumesc!

La final vin cu o rugăminte. Citiți atunci cand credeți că e necesar textul ăsta, pentru că dacă veți reuşi să vedeți lucrurile astfel, relația pe care o veți avea cu clienții voştri se va îmbunătăți. Dacă clienții vor fi mulțumiți de serviciile noastre vom fi luați în seamă și vom putea schimba în bine absolut orice e în neregulă acum în taximetrie. Nu contează pentru mine la ce companie sunteți, ce tarif practicați. Contează pentru mine că sunteți oameni, îmi sunteți colegi, contează că vă înțeleg pe fiecare.

Înțelegeți-mă şi voi!

Dacă vom determina clienții,  printr-un comportament adecvat să ne respecte, serviciile „alternative” nu vor mai reprezenta nicicând o formă de concurență neloială, ci vor rămâne doar nişte investiții proaste sau afaceri care dau faliment. Altfel, am să cad şi eu victimă colaterală. Sincer, nu-mi doresc! Taximetria asta o facem noi, fiecare-n parte! Să aud despre voi numai de bine!

Pentru orice întrebare vă aştept cu drag pe pagina de facebook Academia de Taxi cât și în grupul dedicat acestui site, în limita disponibilității.

Drumuri bune!

Pe bune, comentează!