ELIBERATI-L PE MARCEL, DOMNULE TRUMP!

Poate domnul Trump îl va grația pe colegul nostru, pe principiul Legii lui Ohm: ai fost om cu mine, sunt om cu tine.

DISTRIBUIȚI
academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activitatii de taxi. Puncte de vedere, acte normative, stiri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

Știați că Donald Trump ar trebui să mulţumească unui taximetrist român pentru că a ajuns preşedinte?

Probabil că ați auzit prin jurnalele de știri despre scandalul declanșat în campania electorală din Statele Unite, în care conturile de e-mail ale candidatei democrate Hillary Clinton au fost sparte de către un hacker denumit de presă la acel moment – GUCCIFER.

Puțini știu însă că Guccifer a fost taximetrist în Arad, iar în timpul liber era pasionat de calculatoare și internet.

Marcel Lazăr, pentru că despre el este vorba, a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri politice în campania electorală, care a distrus imaginea lui Hillary Clinton.

„Am spart email-urile unor membri ai familiei Bush, al lui Hillary Clinton, și mai multe conturi ale Rockefeller-ilor”, spunea Guccifer, în 2015.

De meserie taximetrist și fără pic de studii de informatică, Marcel Lazăr-Lehel e unul dintre cei mai faimoși hackeri din istorie.

Sub numele de Guccifer, el a spart email-urile deținute de 100 de personalități din America, dar și ale multor români cunoscuți. Însă cea mai mare pradă a sa a fost email-ul lui Hillary Clinton.

Marcel a aflat email-ul personal al lui Hillary accesând contul unui colaborator al soțului ei, fostul președinte Bill Clinton, iar colegul nostru nici măcar nu a bănuit că a provocat un tsunami politic. Ulterior, când a ajuns după gratii în America, extrădat la cererea FBI, taximetristul arădean a dat un interviu ziarului New York Times. Apoi, tot New York Times a dezvăluit că Hillary, ca Secretar de Stat, a folosit email-ul personal găsit de Guccifer, nu cel de serviciu, și a transmis inclusiv informații clasificate, punând în pericol securitatea Americii. Scandalul a dat o lovitură grea lui Clinton, lansată în campania pentru Casa Albă.

Din închisoare, Marcel, alias Guccifer, a ajuns să susțină că nu i-a aflat doar email-ul, dar mai mult, că i-a accesat și serverul privat.

Afirmațiile lui Guccifer a dat muniție rivalului lui Hillary în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump. Democrata a pierdut serios în sondaje și, mai târziu, a intrat în dizgrația alegătorilor când s-a aflat că email-uri ale candidatei democrate au fost găsite într-un laptop al principalei sale consiliere, Huma Abedin, care fusese folosit și de fostul soț al lui Abedin, Anthony Weiner, pentru a purta conversații erotice, inclusiv cu minore. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, directorul FBI a anunțat redeschiderea anchetei privind email-urile făcute publice de Marcel, alias Guccifer, iar șansele lui Donald Trump de a o învinge în alegeri au crescut spectaculos.

Marcel Lazăr a fost extrădat în America, înainte de a-și termina pedeapsa în România. A fost interogat, judecat și condamnat la peste 4 ani de închisoare, pentru infracțiuni cibernetice și ulterior, retrimis în România, ca să-și termine pedeapsa.

În prezent, Marcel este închis la penitenciarul de maximă siguranță Rahova, și are de executat șapte ani de închisoare.

„Am 7 ani de închisoare în România! Pentru ce? Pentru două conturi de email! Pentru două conturi de email, într-o închisoare de maximă securitate! Sunt condiții foarte aspre! Aici, în România, pentru spargerea unor email-uri, pentru două conturi! Asta nu e justiție!”, spunea Guccifer, în interviul din 2015.

După terminarea pedepsei în România, Marcel va fi retrimis în SUA, pentru executarea pedepsei cu închisoarea.

Poate domnul Trump îl va grația pe colegul nostru, pe principiul Legii lui Ohm: ai fost om cu mine, sunt om cu tine.

 
Distribuie articolul prin: