DUMITRU DICU, PRESEDINTELE UNCAL: SOLUTIA ESTE LIBERALIZAREA PIETEI

„În rândurile taximetriștilor s-au strecurat şi persoane care nu au ce căuta în domeniul transportului public de persoane, iar conflictul dintre taximetriști și Uber se va stinge doar prin liberalizarea pieţei și relaxarea normelor din transporturi”, a declarat pentru Mediafax Dumitru Dicu, președintele Uniunii Naționale a Conducătorilor Auto Liber Profesioniști (UNCAL).

„Condiţiile birocratice de licenţiere şi tarifele mari de avizare percepute transportatorilor în regim de taxi limitează apetitul întreprinzătorilor pentru acest tip de activitate şi încurajează utilizarea de alternative online”, spune Dumitru Dicu, în analiza pe care Mediafax a realizat-o zilele trecute și în care președintele UNCAL explică care ar putea fi soluțiile pe care autoritățile ar putea să le ia cu privire la divergențele de formă și de fond dintre taximetriști și conceptul Uber.

„Cea mai bună soluţie ar fi liberalizarea pieţei şi relaxarea normelor de avizare-licenţiere, astfel încât să poată participa mai mulţi prestatori şi astfel calitatea serviciului să crească datorită competiţiei”, spune președintele UNCAL.

„De la nivelul clienţilor, diferenţa dintre Uber şi taximetrie nu este prea mare, pentru că ambele sisteme respectă pasagerul şi practică tarife comparabile. Doar la nivelul prestatorilor există diferenţe care au generat conflictul dintre cele două tabere, taximetriştii având un regim mult mai drastic de licenţiere şi avizare decât şoferii Uber”, explică Dumitru Dicu pentru MEDIAFAX.

Citește și:

UNTAXI? O VARIANTA LA ACTUALUL SISTEM

„Ar putea apărea o mică diferenţiere la preţuri, pentru că Uber practică tarifarea dinamică; pasagerul plăteşte mai mult în perioadele cu trafic de vârf, după principiul că dacă din trei producători pleacă doi, al treilea va creşte automat preţurile”.

Calitatea transportului este impusă deopotrivă de Uber şi de companiile de taxi, „doar cu unele excepţii în cazul taximetriştilor, în rândurile cărora s-au strecurat şi persoane care nu au ce căuta în domeniul transportului public de persoane”, a mai explicat aici pentru MEDIAFAX Dumitru Dicu, preşedintele Uniunii Naţionale a Conducătorilor Auto Liber-Profesionişti.

Citește materialul complet de pe Mediafax aici

Asociatia “UNCAL” are drept scopuri apărarea drepturilor conducătorilor auto liber-profesioniști, parteneriatul cu autoritățile publice în elaborarea Statutului Conducătorului Auto Liber-Profesionist precum și a actelor normative care reglementează activitatea de transport, în condițiile prevăzute de legea nr. 52/2003 privind transparență decizională în Administrația Publică.

1495945_694551373918724_1152074873_oAsociația U.N.C.A.L are ca obiective prioritare crearea cadrului legislativ pentru desfășurarea activităților de transport rutier a persoanelor fizice autorizate (Conducători Auto Liber Profesioniști), promovarea inițiativei legislative, prestarea de servicii conexe transportului, dezvoltare socială și ameliorarea problemelor sociale ale membrilor săi, locuri de muncă, instruire şi asistenţă dedicata membrilor, apărarea drepturilor civile și individuale, educație civică și participare publică în proiecte de dezvoltare comunitară pe plan local și național, asistență și servicii juridice.

Proiecte UNCAL: Activități conexe transportului în regim de taxi – dispecerat taxi, Centru de pregătire profesională în transporturi și reprezentarea intereselor membrilor în relația cu autoritățile publice.

Despre organizație, pentru mesaje, propuneri, sugestii, reprezentare juridică și profesională în instanță sau proiecte, găsiți pe pagina de Facebook aici.