COTAR: VA RUGAM SA LUATI MASURI, ALTFEL INTRAM IN GREVA FISCALA

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cere autorităților române să demareze o anchetă pentru a stabili modul în care au intrat pe piața din România firme precum UBER, BLA BLA CAR sau TAXIFY. Firma UBER este anchetată acum în Statele Unite ale Americii, pentru a se stabili felul în care s-a făcut lobby pentru a intra pe piața americană. În SUA s-au descoperit deja sume fabuloase plătite pentru această companie, dar activitatea de lobby este interzisă în România și se numește trafic de influență.

COTAR transmite un nou semnal de alarmă administrațiilor locale, în privința necesității demarării, în regim prioritar, a unui plan de măsuri care să permită prestarea serviciului public de transport local în regim de taxi, în condiții de siguranță, confort și cu garantarea asigurării unei concurențe loiale, prin eliminarea activităților neautorizate:

„Salutăm controalele făcute de ANAF, Poliția Rutieră sau Poliția Locală și alte instituții abilitate ale statului făcute în trafic, dar am dori să se verifice cu precădere activitățile neautorizate, nu numai firmele autorizate. Având în vedere faptul că activitatea piraților se desfășoară cu maximă transparență, fiind disponibile informații pe site-uri și pe aplicațiile acestora, autoritățiile pot verifica foarte ușor modul în care este piratat transportul de  persoane. Toate informațile sunt la un singur click distanță, astfel încât pot fi detectate în numai câteva minute aplicațiile neautorizate ale persoanelor fizice și juridice care fac transport neautorizat de mai mulți ani în România. Dorim să aflăm, în urma unei anchete făcute corect, cine a făcut lobby în România, care sunt legăturile de familie între reprezentanții oficiali ai firmei și anumiți politicieni și dacă în susținerea activității ilegale de transport persoane sunt /au fost implicate formațiuni politice.”

Transportatorii doresc să găsească soluții de urgență, în parteneriat cu autoritățile, pentru următoarele necesități:

1. Sistarea activității platformelor online care preiau și distribuire comenzi de transport, pe raza municipiului București și în marile orașe, pentru eliminarea concurenței neloiale și stoparea practicilor soldate cu prejudicierea bugetului de stat, prin eludarea obligațiilor fiscale de către operatorii aplicațiilor. Neavând calitatea de angajator și nefiind supuși autorizării, administratorii platformelor online fac de fapt activitate neautorizată de transport persoane. Nu ne opunem soluțiilor alternative de transport de persoane și, în calitate de confederație patronală, conștientizăm importanța adaptării la evoluțiile tehnologice și promovăm concurența. Tehnologia aplicatiilor o avem si noi încă din anul 2008, dar respectăm legislația în vigoare, adică primirea și transmiterea de comenzi taxi doar prin intermediul unui dispecerat autorizat, conform Legii 38/2003. Nu putem tolera la nesfârșit ca entități constituite în mediul virtual BLA BLA CAR, UBER, TAXIFY, etc. să preia și să distribuie comenzi către angajații unor companii legitime de transport persoane și/sau unor persoane care nu au nicio legătură cu transportul autorizat de persoane în regim de taxi, transport persoane prin curse regulate sau ocazionale.

2. Constituirea unei baze de date comune a autorizațiilor de taximetrie eliberate în municipiul București și unitățile administrativ-teritoriale din județul Ilfov, în temeiul Legii nr. 38/2003, actualizată periodic, în scopul facilitării controalelor structurilor poliției naționale și locale și combaterii pirateriei. Încheierea unui protocol în acest sens cu municipalitatea – în calitate de autoritate care a delegat prestarea serviciului public de transport în regim de taxi – și operaționalizarea, în temeiul acestuia, a bazei de date, ar permite dispunerea de măsuri legale împotriva persoanelor fizice și juridice care încalcă legislația în vigoare privind transportul de persoane. Astfel s-ar putea elimina din piață clonele și ar crește siguranța utilizatorilor.

COTAR roagă Guvernul Romăniei si autoritățile publice, să dispună cu celeritate măsuri de reglementare a acestei categorii de servicii de transport, pentru crearea unui cadru concurențial real și asigurarea predictibilității necesare investițiilor:

„În acest mod ne vom asigura că împărtășim dezideratul de a furniza servicii publice în condiții de siguranță și confort și avem disponibilitatea de a susține orice efort menit să conducă la creșterea calității vieții cetățenilor. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a recurge la toate modalitățile de protest legale, de la greva fiscală până la încetarea totala a activății de transport persoane. În timpul grevei noastre fiscale, bugetul statului ar putea fi alimentat de taxele și impozitele aferente acestui domeniu de activitate, plătite de pirați.”