COTAR A PIERDUT IN PRIMA INSTANTA PROCESUL CU CLEVER TAXI

DISTRIBUIȚI
academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activitatii de taxi. Puncte de vedere, acte normative, stiri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

Văzute în piață ca o soluție la sclavia și tariful cartelizat al dispeceratelor membre COTAR, taximetriștii laudă decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București prin care patronatele au pierdut, în primă instanță, un proces în care aplicația Clever Taxi trebuie să primească nu mai puțin de 32.212,11 lei, cheltuieli de judecată.

Acuzate de concurență neloială sau de lipsa unei autorizații de dispecerat, aplicațiile mobile Clever Taxi și mai nou – Star Taxi, duc un adevărat război cu patronatele de la Cotar, care are ca miză o piață constând în taxa de dispecerizare de mai bine [nu-spunem-cat-dar-noi-stim-si-nu-e-treaba-noastra], de milioane de euro.

Pentru a păstra un monopol al dispeceratelor tradiționale, COTAR a făcut demersuri pentru scoaterea aplicațiilor Clever și Star de pe piață.

click pentru zoomÎn prezent, conform legii, noi taximetriștii suntem obligați să fim arondați unui dispecerat și să avem o stație, pentru care se plătește lunar între 200 și 300 de lei. Înainte de apariția aplicațiilor Clever și Star, aveam și câte două stații pe mașini, unii chiar trei, pentru care plăteam sume imense, mai mult decât impozitele și taxele datorate statului.

click pentru zoomCa și soluție, decizia Curții de Apel îi bucură pe taximetriștii care văd în aceste aplicații o alternativă la sclavia și tariful cartelizat de 1,39 lei pe kilometru, pe care dispeceratele, prin anexe la contractul de dispecerizare și înțelegeri prin cârciumi, mențin în piață o stare de lucruri care persistă de mai bine de șapte ani.

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active. Respinge cererea, pentru lipsa calităţii procesuale active. Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 32.212,11 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 24 aprilie 2017”, se arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București.

click pentr a mari fotografiaCunoscută ca o platformă care militează pentru scoaterea din activitatea de transport a dispeceratelor clasice, Info Taxi – aplicația înființată de către taximetriștii supărați din cauza abuzurilor și a situației deplorabile în care a ajuns taximetria din București și Ilfov, denunță demersul în instanță al Cotar împotriva aplicațiilor mobile, considerând că este o hărțuire care nu urmărește decât păstrarea unui monopol, iar aceste dispecerate pot astfel beneficia de drepturi exclusive și oligopolistice conferite de Legea 38/2003, care încalcă dreptul clientului în a alege modalitatea prin care acesta apelează la serviciile unui taxi.

click pentru marire„Dispeceratele și firmele de taxi membre COTAR se pare că vor fi obligate să plătească cheltuieli de judecată aplicațiilor taxi. Cum s-a ajuns aici?

La sfârșitul anului trecut COTAR, prin Vasile Ștefănescu, a solicitat Guvernului o OUG prin care pirateria din taximetrie și aplicațiile electronice “gen uber” să poată fi sancționate, fără a lăsa să se înțeleagă că de fapt, vizate erau aplicațiile Star și Clever. Prin închiderea acestora sau obligarea lor de a se autoriza ca și dispecerate taxi, toate actualele firme autorizate ca și dispecerate taxi puteau astfel beneficia de drepturi exclusive și oligopolistice conferite de Legea 38/2003. În acest fel, libertățile și drepturile clienților de taxi ar fi trebuit să fi suferit o restrângere corespunzătoare și corelativă, în sensul că angajarea directă ar fi trebuit reglementată exclusiv prin raportare la angajarea de pe stradă (prin semnalizare vizibila) iar orice altă formă de angajare a unei curse să se facă exclusiv prin intermediul unui dispecerat taxi autorizat (stație radio de emisie-receptie și aplicații “gen uber”).

Asta numesc dumnealor “transport neautorizat”, deși în unele cazuri reclamate de către clienți, dispecerate taxi cunoscute au declarat jurnaliștilor faptul că “ nu sunt taxiurile noastre, noi nu facem transport, preluăm doar comenzile clienților și le trimitem mașină”.

Adevărul unei astfel de duplicități îl puteți regăsi în materialul postat pe direct http://www.b1.ro/…/dosar-de-politician-mafia-taxiurilor

Întrebare: Acceptăm ca tot dispeceratele taxi să fie cele care să ne “călăuzească” în activitate sau alegem să ne negociem singuri condițiile de lucru?

Am avertizat piața că, deși COTAR își justifică acțiunile prin “combaterea pirateriei”, membrii acestora (firme și dispecerate taxi) nu urmăresc nimic altceva decât să folosească momentul în interes propriu, iar prin această cerere “de autorizare a aplicațiilor” se va asigura continuitate în piață a activității dispeceratelor taxi, nelăsând astfel loc nici unei modificări legislative viitoare care să scoată activitatea de dispecerat taxi din legea taximetriei.

Opiniile noastre legate de această teorie, au fost pe rând contrazise la acea vreme atât de către susținătorii COTAR, cât și de către președintele acestuia care, în cadrul unei întâlniri cu taximetriștii avută la Sala Polivalentă din București, a afirmat că nu există nici o conspirație împotriva aplicațiilor “gen uber” ci doar o cerere de autorizare a acestora ca și dispecerate taxi.

Ciudat este faptul că, la mică distanță de la data înregistrării cererii de emitere OUG, membrii COTAR inițiază acțiuni în contencios administrativ împotriva aplicațiilor “gen uber” dar, doar în dreptul Star Taxi, Clever și Uber, nicidecum în dreptul celor indicate de inițiatorul Varujan Pambuccian în PL-x 96 / 2017 numit “Proiect de Lege privind economia de acces”

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/

Conform motivării conținutului inițiat, aplicațiile “gen uber” sunt enumerate ca fiind “taskrabbit“; “car2go”; “vizeat”; “farmlink” etc și nicidecum Star Taxi, Clever sau Uber.

http://www.cdep.ro/proiecte/

Chiar și acum, la mică distanță de gafele guvernării Grindeanu, constatăm că influența COTAR există, solicitând mitinguri de protest. Și pentru ce vor să protesteze de fapt? Faptul că au pierdut procesul cu Clever și urmează să le piardă și cu celelalte două?

Revenim cu întrebarea: Cine face transport? Dispeceratele? Aplicațiile taxi? Sau executanții, adică persoana fizică sau juridică autorizată/neautorizată ca și transportator în regim de taxi sau închiriere, după caz ?

Pentru cine încă nu știe cine se află în componența COTAR, îl rugăm să viziteze pagina: http://cotar.ro/prezentare.php.

Identificați vor fi în funcții de conducere: Ilie Anghel (dispecerat CrisTaxi și Confort), Dincă Bogdan (Grant Taxi, Centrala Taxi) și mulți alții. Și nu o spunem noi, așa se prezintă singuri pe site-ul propriu.

Putem astfel considera că toate acțiunile COTAR au ca și menire și scop, apărarea intereselor propriilor membri (că doar de aceea s-au și constituit). Un astfel de succes ar menține taximetriștii în poziția actuală, respectiv “în genunchi și pe coji de nucă” la dispoziția exclusivă a dispeceratelor taxi (prin orice mijloace)

Cum prima pronunțare din primul proces bagă mingea în “plasa” COTAR, opinăm că meciul COTAR – App taxi se va termina 0-3.

Cu speranța că în curând, taximetriștilor de pretudindeni le vor fi spulberate indoielile legate de activitatea info taxi, vă invitam să vă convingeți citind: 

http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar

Drumuri bune și țineți aproape!”, se scrie pe platforma înființată de către taximetriștii bucureșteni.

Este de notorietate faptul că, de mai multă vreme, patronatele de la Cotar au acuzat în repetate rânduri pe cei de la Clever și Star Taxi de concurență neloială, reclamând faptul că mulți taximetriști lucrează cu aceste aplicații, fără să se alinieze condițiilor de dispecerizare clasice ale patronatelor, care nu permit ca șoferii dispecerizați de ei să lucreze cu aplicații care nu sunt ale dispeceratului respectiv, însă părerile taximetriștilor sunt împărțite.

Imagine0002

„Legat de UBER și toate celelalte aplicații: să se autorizeze toate și să măsoare cum vor ei, să facă concurență loială, asta este problema mea. Cine este mai bun și mai corect, care are servicii mai bune, acela să câștige piața. Până atunci, SUNT ilegale și ilegali”

Citește și:

MAFIA TAXIURILOR DIN ROMANIA LA DOSAR DE POLITICIAN. UPDATE!

Taximetriștii care nu au participat la protestul Cotar, s-au prins de șmecheria patronatelor și îi ceartă amical pe colegii care nu s-au informat înainte de a merge în Piața Victoriei:

„Protestul de ieri, un mare fiasco. Participanți: Speed, Cristaxi, Cobălcescu. Acestea au cerut:

1. Majorarea tarifului. Toate bune, dar cei de la Speed și-au obligat șoferii să semneze fisele de fundamentare pe tarif de 1.39. Sunt 5-6 dispecerate care oferă un tarif mai mare de 1.39.

2. Eliminarea platformelor. S-a scos la înaintare Uber, dar pe ascuns s-a cerut eliminarea și celor de la Star și Clever și cu toate astea, și cei de la Speed, Cristaxi, și Cobălcescu folosesc două din platformele mai sus menționate.

3. Eliminarea pirateriei prin reglementarea legii 38. Singurul punct bun din toate cerințele de la protest. Și dacă se cerea doar asta, sunt aproape sigur că se strângeau cel puțin 5000 de taxiuri.

În concluzie a fost doar praf în ochi pentru taximetriștii neinformați, mai mult, toată breasla a primit o palmă pentru comportamentul și mizeria făcută de cei prezenți”.

Acum, lucrurile s-au schimbat radical, spune și Bogdan pentru Radio France Internațional, taximetrist care lucrează numai cu aplicațiile Clever și Star Taxi:

„Uitați-vă că nici n-am stația pe mașină. O plătesc, dar e acasă, ca să nu-i mai duc grija. Ei își scot ochii unul la altul. E concurența. 28 din 24 le lucrez și 130%  depind de Clever și de Star”

Recomandare video:

De adăugat faptul că decizia judecătorilor, pe care o găsiți aici nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în 30 de zile de la primirea comunicării.