CONSILIULUI CONCURENTEI: RECOMANDARI CATRE PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI

admin

admin

Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi face rău cuiva, să nu o faci şi acela să nu ştie.
admin

Așteptate cu nerăbdare și cu speranța că va aduce „lumină” în acest domeniu de activitate de majoritatea taximetriștilor, în special cei constituiți ca PFA, recomandările Consiliului Concurenței dovedesc și confirmă faptul că toată ancheta în ceea ce privește „cartelizarea” serviciilor de transport în regim de taxi de către marile firme de taximetrie și dispecerate din București a fost o glumă și ridică semne de întrebare demne de atenția DNA.

În investigațiile întreprinse, investigații descrise în raportul preliminar pe baza căruia s-au aplicat amenzi de aproape 500.000 de euro, Consiliul Concurenței descrie realități și stări de lucruri care ar fi trebuit să dea de gândit nu numai taximetristului de la bordură, dar și unor instituții care teoretic sunt abilitate să fie interesate de acest domeniu de activitate, având in vedere impactul social și economic: DNA, Parchetul General, DIICOT, etc.

Deși ar fi putut să ia, în conformitate cu atribuțiile și statutul pentru care a fost investit – orice decizie, Consiliul Concurenței ne arată și demonstrează faptul că mafia din taximetrie este atât de mare, încât „până și această instituție a fost învinsă de sistem”, spun taximetriștii.

Trei luni are la dispoziție Primăria Capitalei, conform recomandărilor Cosiliului Concurenței, să încheie un protocol cu taximetriștii din Ilfov.

Asasinat economic

Asta spun cei care au fost implicați în anchetă și cunosc amănunte despre această investigație a Consiliului Concurenței.

„Prin emiterea unei asemenea recomandări prin care se cere încheierea unui protocol cu taximetriștii din Ilfov, Consiliul Concurenței nu face decât să „legalizeze” o întâlnire și o înțelegere de tip mafiot încheiată într-o cârciumă. Deși a descoperit în ancheta sa că Legea 168/2010 a fost rezultată ca urmare a unei asemenea înțelegeri, este ușor să îți dai seama de influența acestor grupuri de interese care duce până în Parlament, suntem, ca parte din această anchetă a Consiliului Concurenței, direct interesați să aflăm dacă s-a făcut vreo sesizare la Parchetul General sau la DNA cu privire la modul în care se promovează legile în România. Dacă Consiliul Concurenței nu a sesizat Parchetul sau DNA, o vom face noi, în zilele următoare. Prea mulți oameni au stenturi la inimă, și-au înfometat familiile și s-au nenorocit din cauza acestor mafioți. Cineva trebuie să plătească pentru asta. Dacă lucrurile vor rămâne așa, copiii noștri nu vor avea nicio șansă să trăiască demn, într-o societate normală, iar toți acești mafioți care au făcut asemenea lucruri ne vor sfida în continuare și vor rânji de la înălțimea ansamblurilor rezidențiale sau ale Jeep-urilor pe care le conduc.” ne-a declarat un lider de organizație profesională.

„Nu poți tu, Consiliul Concurenței, să descoperi în interiorul unei anchete, că în baza unei înțelegeri făcute la cârciumă se ajunge la cartel, se emit legi în parlament și să nu sesizezi autoritățile statului. Și aici vorbim de modificarea unei ordonanțe de guvern, care a fost „strâmbată” în parlament de către cine și în interesul cui? Vorbim de Ordonanța 34/2010 și de legea 168/2010. Cine au fost parlamentarii care au promovat cu așa viteză și conștiinciozitate o lege, în condițiile în care acum avem în parlament o lege care așteaptă de cinci ani să fie pusă pe ordinea de zi și încă nu se întâmplă? Înseamnă că le-a convenit și încă le convine ca nimic să nu se schimbe în această activitate. Acum Consiliul Concurenței vine cu recomandarea ca această ilegalitate, respectiv semnarea unui protocol cu Ilfovul hotărâtă într-o cârciumă de pe Drumul Sării să fie legiferată de către Primăria Capitalei. Cine își asumă asemenea protocol și în baza a ce considerente, când Ilfovul a ruinat taximetriștii din București? Sunt peste 3000 de autorizații cu probleme la prelungire din cauza imposibilității taximetriștilor, mai ales cei constituiți ca PFA care nu si-au mai putut onora obligatiile către fisc și autorizațiile le vor fi retrase tocmai din cauza concurenței neloiale și a abuzurilor primăriilor din Ilfov care au eliberat autorizatii cu nemiluita și Consiliul Concurenței recomandă Primăriei Capitalei să se încheie protocol cu Ilfovul? Cum vine asta? Adică se retrag autorizații de la București ca să poată să intre pe piața bucureșteană taxiuri care ne sunt impuse prin înțelegeri făcute prin cârciumă?” întreabă taximetriștii.

Se cere modificarea sintagmei din HCGMB 178/2008 cu privire la stabilirea mediei tarifelor în dispecerate, ceea ce confirmă faptul că procedura implementată la nivelul Municipiului București de stabilire a tarifelor a fost ilegală și neconformă cu Normele ANRSC și a legislației naționale.

NOTA ACADEMIA DE TAXI: Ținem să precizăm că această practică de stabilire a mediei tarifare în dispecerate de 50+1 este implementată la nivel național. Consultați Ordinul 243/2007, articolul 42 si 43, precum și Ordinul nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

„Mare parte din colegii noștri au demarat acțiuni în Contencios Administrativ cu privire la aceste proceduri abuzive ale Primăriei Capitalei. Sunt proceduri implementate din anul 2008, odată cu HCGMB 178/2008. Avem discuții cu o Casa de Avocatură prin care să susținem aceste procese, să cerem despăgubiri în instanță și să ne recuperăm prejudiciul pe care toți cei care s-au perindat prin primărie l-au creat. Ei au plecat și noi am rămas cu paguba și cu datorii la fisc. Mulți dintre noi și-au pierdut casele, mașinile, autorizațiile și chiar familiile din cauza unora pe care nu i-au interesat deloc acest domeniu de activitate. Sau i-au interesat, dar sub alte forme. Am fost peste tot. La ITM, la Poliția Rutieră, la Poliția Locală, la Primărie și nimeni nu ne-a ascultat. Sau ne-a dat dreptate, dar au ridicat din umeri. Asteptăm acum câteva răspunsuri de la autorități și după aceea vom merge în instanțe.”

„Avem sesizări și dosare înaintate la Parchetul General și la DNA. Am stat câte o săptamână în fața acestor instituții pentru a reclama neregulile, evaziunea fiscală și sclavia din taximetrie. Suma de 500.000 de euro cu care mafia din taximetrie a fost amendată și-au scos-o din evaziunea fiscală, din taxe de dispecerizare și închirierea de autorizații pe o lună. Noi asteptăm rezoluția procurorilor pentru că sunt singurii în care mai avem încredere. Am trimis și presei naționale dosarele respective. Sperăm ca toate aceste sesizări să poată să aducă lumină și în acest domeniu de activitate, iar acest Consiliu al Concurenței și-a pierdut credibilitatea și credem că și ei sunt corupți. Să vedem în următorul an cine de la Consiliul Concurenței își va schimba mașina familiei sau unde vor merge în vacanțe”. mai spun taximetriștii.

Iată documentul:
Art.20. În conformitate cu prevederile art.25 alin.(1) lit.m) din Legea Concurenței nr.21/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Concurenței recomandă Primăriei Municipiului București:

a) Implicarea autorității de reglementare în activitatea de monitorizare a aplicării și respectării propriilor reglementări în domeniu, prin intensificarea acțiunilor de verificare, în special la nivelul dispeceratelor, a modului de stabilire a tarifului de distanță practicat la nivelul fiecărui dispecerat (a se vedea lit.d) de mai jos). Rezultatul unei astfel de monitorizări urmează a fi transmis Consiliului Concurenței în termen de 9 luni de la data comunicării prezentei decizii.

b) Încheierea în termen de 3 luni de la data comunicării prezentei decizii a protocolului de colaborare între PMB și Consiliul Județean Ilfov/primăriile din județul Ilfov care să asigure, până la eventuala modificare a legii, cadrul de reglementare a prestărilor de servicii de taxi de catre transportatorii autorizați în Ilfov pe raza Municipiului București
c) Transmiterea spre avizarea Consiliului Concurenței a proiectului de protocol menționat la lit.b) de mai sus, insoțit de anexele aferente;

d) Modificarea prevederii prin HCGMB nr.178/2008 (pct.II 2.4 din Anexa nr.3) unde se precizează că: „nivelul tarifului de distanță practicat la nivelul dispeceratului taxi se stabilește în raport direct cu valoarea medie a tarifelor de distanță utilizate și convenite obligatoriu cu majoritatea transportatorilor autorizati deserviți”, prin înlocuirea sintagmei „majoritatea transportatorilor” cu „valoarea medie a tarifelor tuturor transportatorilor arondați”

e) Transmiterea spre avizarea Consiliului Concurenței a proiectelor de modificare ale regulamentelor cadru de încredințare în gestiune delegată a prestării serviciilor de transport de persoane în regim de taxi.

o_538ec0ff8a224fb5_035