LA UN MOMENT DAT VA VETI OPRI

Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ
Ultimele postari ale lui Cătălin Stavarache (vezi toate)

Este totul despre supraviețuire. Nimic altceva, căci dacă ar fi despre Rai, niciunul dintre voi nu ar fi dispus să moară pentru asta. Dacă ar fi să știți că nimeni nu vă va depăși în bogăție, n-ați fi dispuși să muriți pentru asta. Dacă ar fi ca performanța sportivă să vă fie inegalabilă, tot n-ați muri pentru asta.

La un momendat vă veți opri. Acolo intervine instinctul de supraviețuire. Ceea ce e dincolo de orice gând, orice plan, orice anticipare, e instinctul de supraviețuire. Dacă ați conduce lumea toată, ar fi vremelnic și slabe șanse să nu muriți pentru asta, pentru că nefericiți vor fi destui. Iar cei fericiți uită. Nefericiții vă caută mereu, mai ales pentru că nu le-ați oferit fericirea ca pe un drept al lor. Ca să ajungi să conduci îți asumi nefericirea.

Unul ca mine face taximetrie să trăiască cu bune și cu rele astă viață, și se implică atât cât îi stă în putere în viața oamenilor din jurul lui. Un neghiob de partener s-a aruncat în meschinărie pentru un ban în plus pentru că așa a fost învățat să creadă, iar nu voi sunteți plusul lui. Sunteți plusul aplicației. Vă răstigniți în neantul virtual.

Credeți în schimb că având o oarecare putere asupra nou legiuitului și că veți schimba lumea, nimic mai neadevărat. Doar vă bucurați de o interfață pe care o plătiți. O mască contracost. Accept că puteți fi așa, oameni suntem. V-aș condamna la nemurire dacă aș avea puterea și, dacă ar fi să pot, nu pot încă crede că fericirea mea depinde de voi. Recunosc, sunt rău. În scris.

Zilele astea n-am muncit. Am făcut drumuri la spital. În schimb, cumpărături de maximă necesitate. Am văzut taxiuri valuri-valuri, șoferi în vârstă care și dacă au de ales, e clar că aceasta e ultima opțiune, să muncească. În condițiile date și gândind ca un om bătrân, lipsa scopului mi-ar aduce moartea direct, în tot. În aer, în privire, în plămâni, în suflet. Fără rost, instinctul de supraviețuire moare. Fără sens, bătrânii se bazează pe voi. Să nu le râdeți în nas! Să nu-i lăsați ai nimănui. Știți de ce?

Nu vă spun. Căutați să înțelegeți. Și mai căutați să înțelegeți alt lucru: nu mă simt responsabil pentru lipsurile cu care ne confruntăm azi. Am muncit și am plătit, cine s-a ocupat de treburile care nu țin de mine e responsabil. Dar dacă din munca ta s-a dus zilnic procent în afară iar din a mea nimic, e cazul să te întrebi pentru cine trăiești. Eu am ales: trăiesc pentru tine.