AMENINTARE: TAXIMETRIA SE LIBERALIZEAZA IN ROMANIA

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

„Vă spun că la începutul sesiunii viitoare, voi depune un proiect de lege – cu un singur articol, în care voi scrie: Taximetria se liberalizează în România”

Și s-a ținut de cuvânt, chiar dacă după mai bine de trei ani.

Modificarea legii, pe persoană fizică

„Cred că o soluție la această problemă mă voi strădui să o dau tot eu – așa, pe persoană fizică”

Declarația de mai sus aparține deputatului PSD de Bacău – Lucian Șova și a fost făcută cu trei ani în urmă la discuțiile din Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, acolo unde aveau loc dezbaterile publice cu organizațiile profesionale din taximetrie pe tema modificărilor legislative care urmau să fie aduse Legii 38/2003. Dezbaterile și declarațiile complete ale momentului respectiv le găsiți aici.

„Nu mi-aș fi dorit să intervin deloc în partea de discuții generale, pentru că speram să putem exersa profesionalismul pe chestiuni ce țin de fiecare articol. Insă, pentru că s-au făcut câteva afirmații aici care mă necăjesc și despre care spun că mă vizează în mod direct, o să vreau să răspund la ele. Au fost câțiva vorbitori care au spus că nu au primit nimic despre acest proiect de lege, dar în aceeași frază au spus că au primit vreo trei – patru variante.
Eu am trimis tuturor celor care m-au abordat, iar din perspectiva transparenței decizionale știau că pe agenda acestei comisii se află în dezbatere un proiect referitor la Legea Taximetriei. Toți cei care au fost interesați să abordeze pe vre-unul din raportori – cel puțin în raport cu mine au făcut acest lucru, am ascultat ce au avut de spus, le-am trimis fiecare variantă după ce s-a parcurs o etapă de dezbatere, am luat punctele dumnealor de vedere, le-am susținut și desigur aș fi vrut să le dezbatem împreună și la discuțiile articol cu articol.
De asemenea, apreciez că această democrație excesivă – din perspectiva mea, apropo de exercitarea unor puncte de vedere care de fapt au numai un suport general fără a ajunge să le discutăm practic în fiecare din articolele pe care ar trebui să le avem în vedere, nu ascunde decât dorința de tergiversare care de fapt arată că există un interes în a se perpetua marasmul care există, atâta cât există în acest domeniu. Nimeni din cei care spun că trebuie amânat numai pentru că nu-i bun din considerații generale, nu mă convinge că de fapt nu își dorește altceva. Eu cred că, așa cum spuneați și dumnevoastră, va trebui să aprofundăm subiectul la toamnă. Dar, deasemenea vă spun că după părerea mea, aici sunteti doar reprezentanții celor care sunteți protejați de această lege prin acel 4 la mie cel puțin și că în ciuda discuțiilor pe care le-am avut, și că eu simt că vă depărtați de la rațiunile pe care noi le-am discutat – cel puțin cu cei cu care am interacționat în sensul de a a lua măsuri ca această lege să fie aprofundată, dezbatută și trimisă spre adoptare. Eu socotesc că e amfer acest lucru – că ne trimiteți spre o amânare fără a indentifica măcar o problemă pe text și fără a ajunge să discutăm măcar o frază despre care să spunem că nu este bună asa și că ar trebui să sune altfel.
Și cred că o soluție la această problemă mă voi strădui să o dau tot eu – așa, pe persoană fizică – și vă spun că la începutul sesiunii viitoare, voi depune un proiect de lege – cu un singur articol, în care voi scrie: Taximetria se liberalizează în România. Și vom avea de ales, între viteza cu care va merge acel proiect de lege și viteza cu care va merge un proiect de lege care se află în dezbaterea comisiei. Și vom vedea atunci opinii și voci și unde se vor strânge mai mulți care vor susține o lege – poate perfectibilă, dar care prevede totuși o plafonare sau introducerea unui criteriu de economie de piață propriu oricărei societăți capitaliste – acela de liberă concurență, de libere tarife, cel mai bun să câștige – trei articole – le poate aplica orice primărie și orice consiliu local și să vedem atunci cine ajunge să își dorească tare de tot și să vrea să aprobăm din sesiunea asta acest proiect.

Lucian Șova – Deputat PSD Bacău

14484sova

Declarația completează, chiar dacă istoric, intenția de modificare a Legii Taximetriei care a fost depusă recent de către deputat cu privire la reglementarea serviciilor de ridesharing din România.

proiect1proiect-2proiect-3

 

 

La nivel declarativ, lucrurile stau cam așa:

„Șoferul și pasagerul împart costul carburantului, pot să meargă să plătească amândoi la pompă, de exemplu. Dar șoferul nu poate să spună că vrea să își amortizeze și costurile cu uleiul de exemplu„, a declarat pentru Startupcafe, deputatul Șova.

Adică, inițiativa legislativă prevede posibilitatea ca șoferul să primească bani de la pasager, însă nu trebuie să îi primească în scop lucrativ, adică pentru a obține profit.

„Cei de la ANAF au spus că sumele din acest tip de transport sunt prea mici pentru a face obiectul controalelor lor. Un șofer poate să strângă câte 5 lei de la doi sau trei pasageri, de exemplu. M-am gândit și la șoferii care merg dintr-un capăt în celălalt al Bucureștiului, pe distanțe mari și vor să practice covoiajarea”, a explicat Lucian Șova.

Cu toate astea, propunerea legislativă nu stabilește nicio limită privind suma pe care o poate cere un șofer unui pasager. Practic, rămâne la latitudinea platformei de covoiajare dacă impune un tarif sau un plafon tarifar pe care să-l aplice șoferul pasagerului.

În schimb, aplicațiile sau platformele care intermediază aceste servicii pot să facă business din asta și să ceară de la șofer procent din banii încasați pe cursa respectivă, potrivit formei actuale a inițiativei legislative. Și asta pentru că se prevede posibilitatea remunerării furnizorului de serviciu terț, adică a platformei online. Nu este un secret pentru nimeni că Uber taxeaza veniturile soferilor cu 25% din cât se încasează pe kilometru, sau Bla Bla Car – platforma de la care a pornit această inițiativă a deputatului Șova, cu 12% din cât pretinde șoferul pentru o călătorie, sume care „zboară” pe undeva prin Olanda sau Franța.

bla-bla

Atât șoferul cât și pasagerii sunt obligați să ofere „autorităților competente” informații, inclusiv despre locul din care pleacă și în care se duc.

Potrivit deputatului Șova, autoritățile competente care vor supraveghea covoiajarea, sunt în acest caz Poliția și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), care vor putea cere șoferilor datele înscrise în platforma online, pe smartphone sau pe tabletă, de exemplu.

Uber, teoretic lăsat pe dinafară

Lucian Șova susține că inițiativa sa legislativă nu se refera și la Uber, pe motiv că acest serviciu este disponibil numai în oraș, iar propunerea legislativă ar fi numai pentru călătoriile inter-urbane. Cu toate astea, în textul inițiativei legislative nu se specifică dacă activitatea de covoiajare se face în localitate sau în afara localității. Un alt argument invocat de deputat pentru excluderea Uber din prevederile proiectului său de lege se referă la faptul că, deși Uber susține că nu este un serviciu de taxi, este tratat de către pasager ca pe un serviciu de taxi, pentru că pasagerul este cel care decide traseul și destinația călătoriei.

„La Uber îți comanzi mașina, ai un ofertant de mijloc de transport pe care îl accesezi și tu, client, îi spui de unde și unde să meargă. Mă adresez lui ca unui taxi. La Uber îți pui la dispoziție mașina și mergi unde merg clienții”, a mai declarat deputatul Șova.

o_f61f9608639e162c_001 o_f61f9608639e162c_002 o_f61f9608639e162c_003 o_f61f9608639e162c_004 o_f61f9608639e162c_005 o_f61f9608639e162c_006De fapt, spun gurile rele, motivul real al acestei inițiative legislative ar fi altul.

Referitor la afacerile transportatorilor inter-urbani cu licență, inițiatorul modificărilor legislative spune că textul său i-ar avantaja pe aceștia, pentru că i-ar combate pe șoferii independenți de autoturisme care fac curse regulate între localități, contra cost, fără să aibă licențe de transport.

Aici ar interveni Poliția și Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului, care, prin viitoarea lege, vor avea posibilitatea să vadă prin platformele online de ridesharing dacă anumiți șoferi fac regulat un anumit traseu, pe bani. Cu toate astea, el crede că nu vor fi afectați șoferii care fac naveta și recurg la ridesharing.

„Va putea fi monitorizat un anumit grad de repetabilitate. Deși chiar dacă este un șofer care face naveta zilnic, 15 kilometri, la serviciu, ar fi în interesul mediului și al evitării aglomerării să își găsească unul sau doi colegi să facă naveta cu el”, susține parlamentarul.

cod-civil

Și chiar dacă la inaintare este scos un trepăduș, adevăratul inițiator ar fi dat pe surse ca fiind altul.

De la Bla Bla Car a venit inițiativa din Parlament, potrivit deputatului Lucian Șova, care dă asigurări că a fost contactat în mod transparent și legal de către o firmă de consultantă care reprezintă interesele platformei din Franța.

Nu vă ascund că inițiativa nu mi-a venit așa, pur si simplu. Am fost contactat pe canale oficiale, la Cameră, am avut discuții cu o companie de consultanță care era exponentul unui operator de rețea care funcționează într-o țară occidentala. Este Bla Bla Car, asta este covoiajare„, a spus deputatul.

El a subliniat că există o diferență între Uber și Bla Bla Car și datorită faptului că, în cazul Bla Bla Car șoferul este cel care stabilește destinația și traseul, iar pasagerul e liber să aleagă sau nu șoferul respectiv, dacă vrea să ajungă la aceeași destinație.

„Pe platforma Bla Bla Car vine un posesor de mașină și precizează modelul și tipul de autoturism, numele șoferului, traseul – de acolo, acolo. Ulterior, apar solicitanți care spun că vor și ei să mearga tot de acolo, acolo. În schimb, la Uber, am o mașină și un șofer și vine clientul și îi spune să îl ducă dintr-o parte în alta. Și șoferul spune că îl duce, ceea ce înseamnă taximetrie”, a afirmat Șova.

uber

 

Parlamentarul a recunoscut că se așteaptă la proteste din partea taximetriștilor și a altor operatori de transport care se plâng de concurență din partea platformelor de ridesharing, în condițiile în care inițiativa legislativă din Parlament vine să stabilească un cadru legal clar pentru aceste platforme online.

„Proiectul acesta va suscita multe critici la adresa mea, din partea operatorilor de transport. Mă aștept să apară și titluri ca legiferez pirateria, ceea ce este pe dos. Vor fi critici importante din partea companiilor de taxi. Eu am avut maximum de bune intenții, pentru a promova acest tip de transport modern și interesant și de acolo, știind că urmează critici, să găsim o cale de mijloc. S-ar putea ca propunerea mea să nu întrunească susținerea colegilor parlamentari și să pice”, a mai spus Șova.

Inițiativa legislativă mai are multe etape de trecut pentru a deveni lege și a fi aplicată: trebuie să obțină avize și rapoarte de la comisiile din Senat, apoi să treaca de plen, pentru ca pe urmă să treacă prin proceduri similare și în Camera Deputaților. După aprobarea în Parlament, legea trebuie să fie promulgată de președinte și apoi publicată în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.

Adică, având în vedere practicile și metehnele actualului Parlament care va fi înlocuit în luna decembrie, inițiativa va avea ZERO șanse să ajungă vreodată aplicată în această viață.

Dar niciodată să nu spunem „niciodată”…

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPRIMARIA CAPITALEI ISI FACE PROPRIUL DNA
Articolul următorLOGICA LA „IA-MA NENE!”
Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.