AI GRIJA CE TAXI DORESTI, CA S-AR PUTEA SA IL PRIMESTI

DISTRIBUIȚI
Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ

Cătălin Stavarache

DE PROFESIE...OM !
Cătălin Stavarache
CAUTĂ-MĂ

Ultimele postari ale lui Cătălin Stavarache (vezi toate)

– Heeeeii! Aici!

N-a strigat, a spus râzând şi făcând din mână printre maşinile parcate. I-am imitat gestul:
– Iar eu aaaaiiiiici! Bună ziua!
– Am o rugăminte… Puneți aparatul.
– Aşa. Şi?
– Uite, zice, – cu accent moldovenesc, acel accent de peste Prut – eu acuş trebe să mă mut.

O pufneşte râsul, apoi îşi trece ruşinată mâna prin păr. Timidă apoi:
– Mă simt aşa de prost! Mă scuzați… Chiar nu are cine să mă ajute, am decis să încerc aşa, m-a anunțat din scurt proprietarul că vine nepotul şi trebuie să plec de aici până miercuri… Roşise. Puteți pleca dacă nu puteți să mă ajutați, am să văd eu ce e de făcut…
– Vă cred, însă ceea ce fac eu, transport rutier de persoane în regim de taxi, adică, n-are nicio legătură cu oale, tigăi, detergenți, fiare de călcat, haine, umeraşe, cărți, caiete, pilote, perne, mobilă şi alte lucruri pe care omul le aşază în jurul lui ca să se simtă acasă. Vaze cu flori, tablouri, covoare, aragaz, hotă, maşină de spălat, birou, bibliotecă şi alte obiecte de-astea. Sunt oameni care se ocupă de mutari, relocări. Ei se pricep mai bine. Mă asculta privind în gol, împăcată probabil cu gândul că asta e. Măcar n-am înjurat-o, ca un familist responsabil chitit să facă bani în timpul liber, astfel că dezamăgirea-i nu e totală.
– Îmi pare rău că am îndrăznit, chiar nu are cine să mă ajute. Mă scuzați, vă rog… A lăsat privirea să-i cadă pe asfalt. Cioburi s-a făcut.
– Pe de altă parte gândesc că nu degeaba am venit până aici. Sau doar să vă arunc praf în ochi, de sus. Sau să mă bucur de necazul dumneavoastră crezând astfel că sunt numai bine… Ştiu, asta ar gândi alții în locul meu, v-ați aşteptat la aşa ceva, corect?
– Da…
– Să vă înşel aşteptările, atunci!

Etajul opt. Saci, pungi, calorifer electric, cuptor cu microunde, o orgă electronică, „pianul”, un prelungitor în care era încă înfipt ştecherul pedalei, mape pline cu partituri, evident perne, pilotă, haine de-a valma, toate puse pe fugă.

Sună proprietarul. Am auzit limpede:
– Alo, vezi că ți-am lăsat două caramele lângă oglindă. Uitasem să-ți spun.

Tot e bine, putea să-i lase o frânghie agățată de lustră şi un săpun ieftin, cu untură multă, de porc. Ei bine, da! Am ordonat totul în aşa fel încât să încapă, ce rost are drumul înapoi când nu e cale de întoarcere?

Mai fac şi de-astea. Că nu-s „Decât o revistă”. Doar trec în revistă. 🙂

Pe bune, comentează!