AGERPRES: PRIMARIA VA VIZA TOATE AUTORIZATIILE TAXIMETRISTILOR

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că va viza toate autorizaţiile taximetriştilor independenţi până la începutul lunii decembrie, conform legii taximetriei, informează Agerpres.

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că va viza toate autorizaţiile taximetriştilor independenţi până la începutul lunii decembrie, conform legii taximetriei, informează Agerpres.

„Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii taximetriştilor independenţi pentru a discuta despre situaţia celor aproximativ 300 de autorizaţii expirate. În cadrul întâlnirii, s-a stabilit urgentarea procedurii de vizare a autorizaţiilor de taxi pentru operatorii care au dosarele complete, astfel încât toţi cei care au depus documentele necesare să primească, până la începutul lunii decembrie, autorizaţiile vizate conform Legii taximetriei 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi în conformitate cu HCGMB 178/2008 privind aprobarea regulamentului-cadru, a caietului de sarcini şi a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi”, informează PMB, luni, prin intermediul unui comunicat.

Primăria menţionează că a transmis deja notificări către o parte din cei care au depus dosare incomplete, urmând ca acestea să fie completate cât mai repede în vederea reînnoirii autorizaţiilor de taxi, pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, în perioada imediat următoare, vor fi notificaţi pentru completarea documentaţiei şi restul taximetriştilor independenţi.

Sursa aici